Adi Stan

…eroii lui Alexandre Dumas aveau in continuare incredere in prietenia lor;

Acum 20 de ani, in Romania, nu puteai avea incredere in nimeni, oricine putea fi “securist”, fiind destul de raspandite cazurile in care sotia isi “turna” sotul, copilul > parintele, preotul > enoriasul, dascalul > elevul etc. A rezultat o neincredere generaliza intr-o a doua natura, o duplicitate continua a ceea ce gandesti de fapt si ceea ce spui, ceea ce a condus intr-o mare masura la un egocentism ce depaseste cu mult normalul (de aici poate si obsesia nationala pentru  manelele in care toata lumea ti-e “dusman”)

Dupa 20 de ani, neincrederea in cel de langa tine este omniprezenta, si ma face sa visez la dialogurile din filmele americane in care doi oameni isi pot spune ceea ce gandesc, fara retineri; am marele noroc cu o familie si cativa prieteni buni cu care pot sa fiu deschis, si cred ca ei sunt cea mai valoroasa “avere” in aceasta unica viata. Si numai gandul ca acesti oameni exista si sunt o parte din mine, ma face sa zambesc si sa ma bucur de ei.

Sunt curios cati din cititorii mei pot spune daca au oameni  in jurul lor cu care pot avea o discutie sincera, pe orice subiect, si cati din cititorii mei trec in dreptul numarului respectiv de persoane o cifra mai mare de 5. Eu trec un 8.

In orice loc (3D) si in orice moment (t) ne lovim de “lipsa responsabilitatii”, iar daca as sta sa dau numai cateva exemple, si tot as scrie zile intregi;

Online-ul, cu ai sai 0 si 5 volti (2D), nu injumatateste “lipsa responsabilitatii” din 4D, ci, datorita pseudo-anonimitatii de care poti dispune, scoate la iveala din om toate frustarile si sechelele care in viata reala sunt “pitite” adnac in fata demascarii “ochi in ochi”.

Cea mai grava si omniprezenta “lipsa de responsabilitate” este tocmai acest “anonimat”, care face ca oricine sa se refuleze prin comentrii anonime pe forumuri, bloguri, si oriunce poti “comenta”; este si cazul blogului meu, si, fara exceptie, nu public comentarii anonime;

Orgoliul, de cele mai multe ori nefundamentat, si iluzia de a te da mai destept (…”rotund”) decat esti, in 4D , in viata ce implica “ochi in ochi”, este de cele mai multe ori nespus (din varii motive) si devine refulat, si astfel individul, ce este deci fortat “taca si sa inghita” (nu cu conotatii xxx), in lumea online isi poate da drumu’ (nici aici, nu cu conotatii xxx) la tot ce acumuleaza in 4D.

Da, anonimule, e exact cum spui tu, ai 1-0, 2-0, n-0, esti mai bun, mai destept, mai frumos, mai inalt, mai cult, mai ce vrei tu, esti ce si cum vrei tu, ai intotdeauna dreptate, eu sunt personajul negativ pe blogul MEU, dar din pacate pentru tine, eu stiu parola de administrare, nu tu, eu decid ce las “sa treaca” si ce nu; imi pare rau ca astfel ti-am mai creat o frustrare, incearca sa o tratezi, nu sa imi scrii iar tone de comentarii ce oricum nu le aprob; nu mai pierde nici timpul tau, nici pe al meu, e un timp ce nu se intoarce si care trece fara nici un folos, pentru ca da, in continuare, eu nu voi aproba comentarii anonime;

“Maimutza”, cu primul comentariu din subiectul meu anterior, a trecut de “filtru” pentru simplu motiv ca i-am confundat nick-ul cu cel al unei persoane cunoscute; am raspuns la comentariu, chiar si dupa ce m-am informat si am aflat ca m-am inselat, din doua motive: sunt responsabil de actiunile mele, si daca am dat “Approve”, atunci asa sa-i ramana numele, si doi, chiar sunt mandru ca am reusit sa consider “ruptul usii” ca fiind una din cele mai mari tampenii pe care le poate face un angajat; nu cel ce il plateste pierde, el pierde niste bani, eventual, ci angajatul este cel care pierde, pierde Timp; bani se pot face oricand, dar timpul nu se mai intoarce!

RESPONSABILITATE, responsabilitati, s.f. Obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva, de a accepta si suporta consecintele; [...] – Din fr. responsabilite. (sursa: http://dexonline.ro/)

UPDATE:

Dupa prezentul post, un “anonim” a acordat cea mai mica nota la toate post-urile…

“Gata, i-am facut-o; eu sunt mai inteligent(a), uite, i-am dat nota 1 la tot; ce bine ma simt!” :))

Poate nu ai inteles, iti repet: “Da, anonimule, e exact cum spui tu, ai 1-0, 2-0, n-0, esti mai bun, mai destept, mai frumos, mai inalt, mai cult, mai ce vrei tu, esti ce si cum vrei tu”. Bucura-te!

Am fost la Albena in 2007, cu Cristina si cu Alex, fiind cazati la Kaliakra, un hotel pe malul marii, pretul sjururlui tin minte doar ca a fost foarte “decent”, serviciile tin minte ca au fost de nota 9,75, mancarea, cu toate pretentiile mele, de nota 10. Multitudinea de mini-parculete de distractii, pentru Alex, a completat o vacanta as putea spune perfecta, ceea ce m-a facut ca tinmp de 2 ani sa promovez Albena cunoscutilor.

E timpul pentru o schimbare, nu? Albena 2009, 90% romani, te simti de parca esti la Eforie, serviciile incep sa fie romanesti (bulgarii se adapteaza clientelei, presupun), iar mancarea mai rau ca la cantina poporului: insuficienta, ceea ce face ca la “deschiderea cantinei” sa fie imbulzeala (cei 90%, romanii, au pastrat tipologia cozilor ceausiste, daca te bagi si esti primul, “apuci”, daca nu, te uiti…), total aiurea (niste paste nefierte, carne neprajita si o coada de 20-30 de persoane, cu farfuriile in mana, cu replici celebre: “mi-a tinut randul”, “unde te bagi cucoana”, “ia mai putin sa ajunga si la cei din spate”) etc.

Stam la Laguna Garden, cat de cat este curat, dar restul, pana la a avea o vacanta cat de cat ok, nu.

Urmatorii ani oricum nu mai merg in Bulgaria, m-a incantat faptul ca e aproape si nu trebuie sa merg cu avionul, Andra fiind prea mica, dar de anul viitor ma gandesc la alte destinatii; asa ca… sfaturi? Grecia? Croatia? Turcia? Spania? Italia? Voi pe unde ati fost in ultimii ani si ati putea spune ca a fost o “vacanta ok”?:)

Multumesc pentru raspunsuri!

M-am intors de curand de la Sinca Veche, unde am avut o intalnire cu Claudiu, impreuna cu Crista, o fosta colega de liceu, ce in prezent este scriitoare de scenarii pentru un trust media din Romania (a lansat insa deja si doua carti, pe drum fiind inca doua).

Crista a trait timp de aproape 10 ani in State, pe coasta de vest, si a calatorit destul de mult in intraga America incat sa cunoasca societatea americana in adancul ei; am intrebat-o ce i-a placut cel mai mult in America, iar raspunsul a fost imediat: “Toata lumea te ajuta sa crezi in visul tau”.

Simplu. Frumos. ”Te ajuta sa crezi in visul tau”. Nimeni nu face pe “justitiarul”,  nu se gandeste cum sa faca “sa moara capra vecinului”, nu denigreaza pe cel de langa el. Si mi-am dat seama de ce: intr-o societate ca a noastra, plina de refulari, in care non-valoarea este atotprezenta si atotputernica, a arunca cu piatra este mult mai usor pentru un individ decat a incerca sa se dezvolte si sa se autodepaseasca, pentru simplul motiv ca “stie” ca tot non-valoarea o sa fie cea care castiga. O societate in care valorile morale (la o populatie 95% credincioasa) nu isi mai regasesc locul in viata de zi cu zi. O societate in care “barfa” este la loc de cinste (televiziuni cu audiente socant de mari, ziare cu cel mai mare tiraj, blog-uri ce sunt cele mai vizitate/citite). O societate putreda, in care cel care “scoate capul la lumina” este imediat tras inapo de gloata, pentru a fi toti uniformi, in prostie si nestiinta. O societate care isi trimite reprezentati in lume tot felul de indivizi dubiosi (moral si mental).

Il citesc cu mare placere pe Adi Soare: imi aduc aminte ca nu toti romanii doresc moartea caprei vecinului; iar majoritatea oamenilor din online, poate si datorita faptului ca activitatea lor zilnica este un “globala”, sunt persoane optimiste, cu o gandire pozitiva, care prefera sa ajute decat sa arunce cu piatra (pacat ca nu pot sa spun “toti”, ci trebuie sa ma folosesc de cuvantul “majoritatea”…).

Sa auzim numai de bine!

Este vorba de jurnal.md, ce de acum are o oglinda in Romania, pe serverele DWD.

Inca punem la punct problemele ce au aparut datorita diferentelor de ordin tehnic intre serverele din Moldova si cele din Romania, dar

http://jurnalmd.dwd.ro

este oglinda jurnal.md din Romania.

Am avut rude “dincolo de Prut”, si, inainte de ‘89, am fost de cateva ori la Cernauti si o data la Chisinau; ce imi amintesc cu drag din calatoriile respective este extraordinara ospitalitate oamenilor din acele parti. Ma bucur ca a venit timpul sa imi arata recunostinta, si sa intorc ospitalitatea, oferindu-le o “parcela” din Romania virtuala, in care sa isi “planteze” ideile si idealurile lor.

Ma bucur ca pot sa ajut.