Adi Stan

Cutremur… sunt la firma, si, nomal, primul gest > sa dau telefon acasa sa vad daca e toata lumea in regula;

Ei… la casa… nu au simtit nimic… “Adi, nu a fost, uite, nici la televizor nu zic nimic de asta”;

Dau pe twitter cautare dupa “cutremur”: 12 pagini x 15 posturi = 180 de mesaje in 5 minute de la eveniment;

Spuneam de curand ca “Internet-ul a schimbat omul, ca individ, in 10 ani, la fel cum societatea umana l-a schimbat in 10 mii de ani.” Si iata ca, in 2009, primul gest al unui om, in timpul imediat dupa un cutremur, este sa intre pe twitter si sa scrie despre asta, in loc sa stea… “sub grinda”!

Online-ul (si ale sale retele sociale) este (poate) ultimul raspuns la nevoia omului de comunicare si tribalizare, si, de fapt, anii copilariei Internet-ului au trecut, acesta ajungand acum la o maturitate ce ii permite sa isi poate indeplini rostul si scopul sau: de a aduna laolalta intreaga specie umana. Sunt in prezent 500 mil de utilizatori in retelele sociale online, din ~ 1,1 mld oameni ce folosesc Internet-ul. Aproape unul din zece oameni de pe aceasta planeta au un cont intr-o retea sociala online.

Eu, Adi Stan, sunt un om casatorit printr-o retea sociala (”Mirc”-ul si ale sale canale “Unernet”), un om care a creat pentru copiii sai conturi pe gmail (imediat ce am primit celebra invitatie), cand Andra nici nu era nascuta la momentul respectv (!) , un om ce ocupa multe sectoare de hard-uri prin serverele din toata lumea, un om ce a creat comemorare.ro, cu gandul ca 5 volti pot fi chiar “vesnici”, un om online.  Sunt de fapt un e-om.

Este vorba de jurnal.md, ce de acum are o oglinda in Romania, pe serverele DWD.

Inca punem la punct problemele ce au aparut datorita diferentelor de ordin tehnic intre serverele din Moldova si cele din Romania, dar

http://jurnalmd.dwd.ro

este oglinda jurnal.md din Romania.

Am avut rude “dincolo de Prut”, si, inainte de ‘89, am fost de cateva ori la Cernauti si o data la Chisinau; ce imi amintesc cu drag din calatoriile respective este extraordinara ospitalitate oamenilor din acele parti. Ma bucur ca a venit timpul sa imi arata recunostinta, si sa intorc ospitalitatea, oferindu-le o “parcela” din Romania virtuala, in care sa isi “planteze” ideile si idealurile lor.

Ma bucur ca pot sa ajut.