Adi Stan

Prin prisma numarului ridicat de oameni din online-ul romanesc, pot sa zic, glumind, ca ziua de ieri a fost un BETA al Internetics 2008
Premiantii zilei au fost: Corina Ciocan si Bogdan Gavrila.
Participanti din .ro (alfabetic): Gabi Boaca, Sorin Cristea, Claudiu Gamulescu, Octavian Matei, Doru Panaitescu, Laurentiu Pop, Magdalena Zander, subsemnatul, aproape toti fiind insotiti la festival de parteneri.

Juriul a fost format din cativa “malaci” care nu au inteles termenul de socializare si au modificat headerul in “403 forbidden”, dupa ceTavi, Doru, Gabi si Claudiu au incercat sa deschida o Kula in piscina.

Mai jos instantanee de la Internetics 2008 BETA:

PR-ista festivalului Internetics 2008 BETA, exprimandu-si dezaprobarea fata de locul in care s-a desfasurat evenimentul:

Cristi Manafu: “Astazi am avut / primit prima ţeapă de la tanar candidat. Nu s-a prezentat la interviu si nici nu a anuntat. Iar cand a fost sunata, persoana in cauza a afisat o atitudine “I don’t care” foarte relaxata. Ma rog…

Am vazut in sondajul despre cine sunt vizitatorii acestui blog ca am un numar destul de important de cititori din randul studentilor. Stiind asta acum, imi permit sa dau un sfat: cititi bine anunturile de angajare inainte de a trimite CV-uri, iar daca din diverse motive subiective / obiective nu puteti ajunge, anuntati. Nu se supara nimeni. Cel putin nu eu.

In tot spiritul asta web 2.0 si cu tool-urile pe care le avem la dispozitie, ma gandesc ca la un moment dat cineva se va gasi sa faca o baza de date cu candidatii ţepari, vizibila pe net pentru toti angajatorii.”

Dragos Dehelean:

“Cristi Manafu povesteste despre experienta lui cu un candidat “tepar”, ba chiar propune aparitia unei baze de date publice cu astfel de candidati. Eu cred ca experienta lui e una fericita, pentru ca a aflat de teapa inainte de a-l angaja pe respectivul.

Ce sa mai vorbim de experiente cu angajati “tepari”… Cateva exemple:

• Angajati in perioada de proba care pleaca fara sa anunte si eventual fix dupa ce au luat niste bani.

• Am avut discutii cu oameni pe partea de design web care lucrau full-time la alta agentie dar raspundeau si la anunturile noastre de angajare. Se ofereau sa colaboram “part-time” sau “pe proiect”. Normal ca nu ne spuneau la ce agentie lucreaza pentru ca agentia nu trebuia sa stie…

Asta in alte profesii poate merge (ex. cand speli vase sau faci munca necalificata pe santier), insa intr-un domeniu in care trebuie sa inveti foarte mult, in permanenta, e mai greu. Totusi webdesign-ul e cunoscut pentru deschiderea catre freelancer-iat. De aceea, calculul e simplu: lucrez la un angajator serios, care imi plateste salariul intreg si carte de munca, dormitez toata ziua in timpul programului, iar noaptea lucrez la “proiectele mele”.

• Angajati care impresioneaza prin retorica, insa sunt traseisti de profesie de la o agentie la alta, in cautarea cresterilor de salariu si/sau de statut. Nu sunt interesati sa-si demonstreze atasamentul pentru o organizatie, pentru a negocia cu angajatorul cresterea salariului. Tot ce ii preocupa e sa il impresioneze pe urmatorul angajator.

Din pacate, multe agentii accepta compromisul de a angaja astfel de oameni si de a-i relegitima. Din punctul meu de vedere aici ar trebui sa functioneze o intelegere intre angajatori, referitoare la calitatea angajatilor si la descurajarea unor comportamente care fac rau pietei in ansamblu.”

Adi Stan:  eu am “intalnit” si de-ai lu’ manafu, si de-ai lu’ dragos :)) sa ne traiasca! :))

Toti vor asta; iar daca s-ar putea sa fie “primu’ pe google” pentru jumatate din cuvintele din DEX, ar fi si mai bine;

Un studiu din 2006 ne arata distributia click-urilor la o cautare pe google:

Foarte interesanta este si distributia privirii la o cautare in cele trei motoare principale: Google, Yahoo, MSN:

Romania. 2008. Primaria satului ABC.

El. Antreprenor. Se trage din satul ABC. Are parintii acolo. Parinti ce ii dau o bucata de pamant pentru a face o casa de vacanta.

Tatal lui. Om simplu, toata viata a ascultat cu sfintenie ce spune legea. O respecta. Derivand, respecta si “oamenii legii”.

Povestea. Tatal merge la Primaria satului ABC pentru o adeverinta. Trebuia sa reiasa ca parcela x ii apatine si ca este situata la numarul y. Primeste o adeverinta prin care se spune ca parcela x ii apartine.

Fiul. Ia adeverinta, se duce la arhitect/altesocietati/cadastru ca sa se apuce omul de casa.

“Nu e buna. Parcela x nu are numar.”

Fiul. Bate drumul pana la parinti sa lase adeverinta, pentru ca functionarul de la Primaria satului ABC sa treaca numarul parcelei. Desi functionarul ar fi trebuit sa faca asta de prima oara!…

Tatal se duce la primarie si primeste adeverinta. Isi cheama fiul de la oras sa vina sa o ia. Fiul lasa balta totul si se duce.

Acolo gaseste vechea adeverinta cu un post-it lipit pe ea, pe bucatica de hartie fiind scris:

“Satul ABC

Parcela x

Numarul y”

Totul scris pe un post-it. Galben. Lipit de adeverinta pe care in continuare nu scrie numarul.

Fiul isi pierde calmul, se duce la Primarie, tipa, se agita, trece pe adeverinta numarul parcelei; ii pune pe slujbasii statului sa stampileze locul modificarii, ca stie ca asa se cere “la oras”. Pleaca spre oras cu un car de nervi.

Pe drum, cu adeverinta in buzunar, isi da seama ca totul e atat de absurd, incat nici un gram de nervi nu merita, poti doar sa razi de toata intamplarea. Vine si o povesteste oricui. Din cand in cand, la firma lui, din biroul directorului, se aud hohote de ras si cate un:

“Du-te ba ca nu te cred! Cum dracu’ sa scrie aia numarul casei pe un post-it lipit de adeverinta?”

Rasetele se amplifica doar in momentul in care el scoate adeverinta, cu post-it-ul inca lipit pe ea…