04 Mar 07 23 august

imi aduc aminte de 1 mai, de 23 august. desi vacanta, de 23 august eram chemati la defilare. cu zile intregi inainte, pentru pregatiri. pregatiri ale maselor de elevi, cum sa marsaluiasca, pregatiri ale pancardelor. nu chiulea nimeni. de fapt, notiunea de chiul nici nu prea exista. sau daca exista, era ceva vag, gen o ora pe luna. vb aici de scoala generala, de o scoala generala de cartier. in liceu s-au mai schimbat lucrurile.

defilam. in jurul scolii, de cateva ori, pana iesea totul bine. aveam experienta anilor trecuti, defilam din ce in ce mai bine. la repetitii…

23 august 198… dimineata, cu cravata de pioner calcata de cu seara, ma imbracam incet, sa nu sifonez nimic. puneam centura de pionier, avea o catarama rotunda, destul de ingenios sistemul de prindere. cravata rosie de pionier, bagata prin inelul de plastic, de 50 de bani. camasa alba. haina. la scoala. copiii ordonati pe clase, stransi in jurul tovarasei/tovarasului diriginte. care nici el/ea nu aveau chef de asa ceva. dar trebuia…

in centrul orasului, eram cantonati undeva mai in fata. in spate, parintii nostrii, cu alte pancarde, mai mari. veniti de la fabrici si uzine. cald. nu puteam sa iesim din rand, sa bem apa. se ducea unul pe furis, il mascam ceilalti, sa ia apa de la o tasnitoare. intr-o sticla de bere, stiam lectia si luam sticla goala de acasa. la cati eram, ajungea o gura de fiecare. alt drum, alta sticla. si tot asa, pana “incepea”. mergeam pret de cateva sute de m, aliniati, cantand. soareleee si pionieeriii, si-au dat mana peste taraaaa, si-n avantul primaveriiiiii, au cantat plaiul ei minunaaatt.

unu’ de pe la o scoala din “centru” spunea o poezie. ceva gen “tovarase nicolae ceausescu, tovarasa elenea ceusescu, ati facut si ati dres, suntem cei mai fericiti ca traim aceasta epoca plina de realizari, suntem uimiti ca am avut bafta asta. va multumim din inima, si voua si partidului.”

de cateva ore imi scriu amintirile. le scriu pentru baiatul si fetita mea. in afara de ce le voi povesti, le scriu aici sa le citeasca si altii ca ei, nascuti dupa “89″…

si ce imi aduc aminte cel mai bine? normal, raul ti-l aduci aminte cel mai bine.

nonlumina aka nonelecticitatea

lumina (asa o sa o denumesc in continuare) era ceva sfant pe vremea aia. adica tu crezi ca exista, dar nu o vezi. aveam program. dimineata de la 9 la 11 – lipsa. seara de la 6 la 8 – la fel. la 8 ii dadeau drumul, sa vezi drq telejurnalul. cine unde s-a mai luptat pentru pace. toate telejurnalele incepeau invariabil, dupa realizarile in agricultura si in industrie si ij de miile de depasiri de plan, incepeau externele cu “in nu stiu care drq colt real sau inventat de pe pamant unii au manifestat pasnic pentru pace” si au fost snopiti in bataie de politistii imperialisti si atunci ei nu au mai manifestat pasnic, ci s-au lupatat pentru pace.
aveam un coleg al carui tata ii facuse acestuia dintr-un acumulator de masina o improvizatie cu un neon, tipul avea lumina si cand noi astialalti nu aveam. tata, cu nu mai stiu cite inventii si de 5-6 ori mai multe inovatii decat inventii, nu a facut. stiam ca tata e mai destept, dar niciodata nu am putut-o afirma, tocmai ca tata nu facuse lumina aia nenorocita. eram invidios pe colegul meu. el avea lumina si eu nu. lumina mai are dzeu. si pe vremea aia lumina avea dzeu si colegul meu. ehe….

noncaldura + nonmancarea, ca am observat ca am scris de amandoua

frig. de atunci eu nu suport frigul. vara dorm cu ciorapi. toti in jurul meu transpira vara de cald, eu inchid aerul conditionat. mi-e bine asa. sa imi fie cald. cred ca dpdv termic organismului mei ii e rau. dar creierul, prin traumele de clantanit ani de-a randul din dinti, ii dicteaza: ma organismule, tu poate nu ai nevoie de caldura, dar EU am. am nevoie de caldura, poate reusesc sa trezesc din hibernare neuronii aia care au inghetat acum 15-20 de ani. frig in casa. frig la scoala, dar in casa era durere. calorifer electric. incalzea tata niste bolovani la aragaz, sa disipe caldura in camera. ii ducea in dormitoare, pe niste chestii din fier. cu cat erau mai mari bolovanii, cu atat disipau mai multa caldura, mai mult timp. buni bolovanii. caloriferul electric nu facea fata. erau de fapt 2. in doua camere. daca il dadeai la maxim pe unul, celalalt trebuia inchis. instalatii din aluminiu, deh… se topeau drq… nu mai zic de costuri. frig. frig rau. ani de zile de frig. dar cel mai mult cred ca m-au terminat cozile in frig. la paine. la oua. la lapte. la ce drq ne dadeau aia de mancare. la zahar. la ulei. la otet. la servetele. la lamai. la scobitori. la ciocolata chinezeasca. la pepsi. la …, la…, la… totul afara, intre barele alea nenorocite. le atingeai si ti se lipea degetul de ele. de undeva de la caldura se uita pe geam “seful” de la alimentara. venea si spunea “gata, nu va mai asezati, ca doar pana aici ajunge”. cu cat erai mai departe de locul unde punea ala bratul, erai fericit. daca erai mai departe, in fata, stiai ca “apuci”. daca erai mai departe, in spate, plecai drq acasa. daca erai in preajma bratului aluia… era rau. daca erai in fata bratului, dar aproape de el, stateai cu frica “nu mai apuci”. dar stateai in frig, ca poate totusi apuci. daca erai imediat dupa brat, tot nu plecai. sperai ca idiotu’ drq s-a inselat, ca trebuia sa duca bratul undeva in spatele tau, ca tu oricum “apuci”. si stateai in frig. aproximez 15-20% cozi incheiate cu succes, din pozitia “dupa bratul aluia”. la restu grasu’ drq a avut dreptate. nu am mai apucat. ce? ce se dadea….

continuare cu nonmancare

paine. jumatate de paine pe zi, pe ratie. niste bonulete mici ale drq cu data pe ele. familie 4 persoane, 2 paini pe zi. vechi. iar trauma. acum nu mai mananc decat paine proaspata. mor de foame, beau apa decat sa mananc paine veche. mi se usuca gatul de la ea, mi se usuca gura. mi se pare ca ma sufoc. exact ca in cazul rationamentului cu frigul, organismul meu ar papa-o de nu s-ar vedea. vine creierul si preia controlul, nu, paine proaspata sau te fac sa dai afara totul. si eu ma conformez. numai paine proaspata. altii au murit pe la canal, eu totusi am scapat bine. ce daca port ciorapi vara si imi oblig sotia sa ia zilnic paine proaspata. traiesc, nu sunt undeva in malul canalului, ca altii. dumnezeu sa-i ierte. de fapt, nu numai dumnezeu sa-i ierte. oamenii sa NU-i uite!
revenim la mancare. parca juma’ de litru de ulei pe luna pe persoana. si un kil de zahar. faina si malai nu mai stiu. stiu ca am luat si la liber, stiu ca am luat si pe ratie. deci nu mai stiu.

untul era la liber. 100g pt fiecare din coada. duminica doar. laptele era la doua zile. daca te sculai la 5. parca sambata era iaurt. luam sambata, cand nu avusesem nici o coada vineri si deci eram odihnit, luam sambata 4 borcanase de iaurt si 2 l de lapte. atat se dadea. dar mai luam duminica 2, cand ma duceam la unt. 4 l de lapte? enorm! din 2 sau 3, depindea de sezon, faceam iaurt. fierbeam laptele, il turnam in borcanase cam 9 zecimi si adaugam 3-4 linguri de iaurt. lasam borcanele 2-3 zile in debara. stiu eu ce drq compus din iaurtul ala facea din laptele respectiv iar iaurt.

cascaval? in fiecare 15 ale primei luni din fiecare trimestru. salam? pe 20 ale lunii nr 2 din fiecare trimestru. portocale? intre 20 si 30 ale lunii decembrie, data asta varia, a fost o data pe 20, o data pe 27, de ziua mea, asa ca nu pot da o data sigura. banane? in anii bisecti, imediat dupa ziua cu portocalele. curmale sau mai stiu eu ce drq altceva? zilnic, in dictionarul cu imagini.

cafea. saraca mama. mama este o “cafegioaica”. tata mai putin, mama insa este. ani de zile a baut nechezol. adica nu stiu ce drq cereala al carui bob era prajit pana devenea negru. macar culoarea sa fie de cafea. mai pleca pe la polonezi, pe la nemti (rdg, normal). aducea cafea. saraca mama. o femeie destepta, culta, deschisa, frumoasa. visul oricarei societati umane civilizate de a o avea in randul ei. ea se bucura cand bea o “naturala”…

tata in schimb avea probleme cu lamele. lamele de ras. da. nu se gaseau. o data la doi ani, mergeam la rusi, avea mama niste rude la cernauti. matusi, din partea bunicii parca, de acolo, din zona aia deci se trage mama. eu ma duceam sa beau un fel de “aurora”, numai ca aia aveau respectiva apa colorata de mai multe tipuri. copil prost… tata? tata se ducea sa ia lame. isi lua saracul pt doi ani. lame. lame de ras pt doi ani. o data tin minte ca am adus si cartofi. de la aproape 1000 de km distanta, noi am adus 20 kg de cartofi. si de acolo aduceam un soi de carne in untura. luai o lingura din borcan si o prajeai (carnea, nu lingura), iesea ceva deosebit. un gust aparte, nu l-am mai intalnit niciodata nicaieri. nu exagerez, as da orice pentru un borcan. sa imi aduc aminte de cum era… cred ca daca as fi sigur ca in satul ala de rude al mamei mai stie cineva reteta, as merge pana acolo dupa un borcan. (2, 3, 10, ca oamenii sunt f darnici prin partile alea)

plecam de la rusi dimineata. pana la granita faceam o ora, o ora si ceva. ieseam seara din vama. rusi cretini, veniti de prin toate colturile rusiei. nu te intelegeai cu ei. nu aveai cum, de fapt. erau militieni rusi. no comment.

mama isi lua de acolo kosmos. tigari. 20 de copeici. cand veneam acasa, fuma din ele. apoi, cand incepea sa se goleasca rezerva de tigari “bune”, umbla la ele sambata si duminica. apoi de sarbatori …

mai luam de la rusi nu stiu ce lapte condensat, la cutii. era galbui, dar avea avantajul enorm ca avea atata zahar in el, de nu mai trebuia sa mai pui. economie de zahar. mare lucru! se strangea mai mult asa pentru toamna, la dulceata. in anul cand mergeam la rusi, era clar ca o sa am mai multa dulceata iarna. se legau toate evenimentele intre ele. aveau un tipic. din care invatai peste tot ca nu trebuie sa iesi.

pui, carneeeeeee. astea nu erau cu data fixa. putea sa fie in trei zile la rand, putea 2 saptamani sa nu primeasca deloc. te tineau in tensiune. am mai zis eu mai sus de directiva aia kgb. sa iti tina mintea ocupata cu ceva, sa nu o lasi sa gandeasca. o tineai ocupata. cu numaratul zilelelor. loto? loto si calculul probabilitatilor – mici copii pe langa calculul probabilitatilor de a baga pui azi. acum 3 zile a fost carneeeeee de vita. d’aia de 45. dar a fost seara, ceea ce inseamna ca si-au dat seama dupa ce au impartit pe la alte alimentare ca ar mai fi ceva si pentru a noastra. ceea ce insemana ca initial nu fusesem pe lista. ceea ce inseamna ca suntem in carti mai sus cu puiul. si daca distanta pamant luna e de …, si un tren merge cu viteza de …, plecand la ora de …, inseamna ca tot asa, daca “a bagat” pui joia trecuta si acum trei zile carneeeeee de vita de 45, fara os, e clar ca maine pe la 3 jumate – 4 baga pui. o sa fie d’aia cu tacamuri in ei, dar aia e, sunt pui. macar de-ar fi mici, sa dea cate doi…

vise. calcule la cozi. calcule in fata blocului. in cartierul vecin “a bagat” oua. inseamna ca or sa bage si la noi. pai si puiul? nu se poate si pui si oua in aceeasi saptamana. clar! si cum joi intr-adevar “baga” pui (mari, se dadea doar cate unul de persoana), e clar ca vineri puteam sa ma duc la joaca, ca nu “baga” oua. practica a demonstrat ca… “nu baga”. deci ceva corect tot era prin calculele alea….

aici ar mai fi multe de spus. si o sa mai tot spun. tot ce imi aduc aminte.

04 Mar 07 alegeri!

luni intregi la televizor vedeam realizarile partidului. cel care ne ocroteste pe noi, copiii. cel care ne este al doilea tata. nu dupa tata, ci dupa ceausescu. tatal natural era al patrulea. al treilea era societatea. am mai spus (cred) cum toata societatea era un parinte. ca era to’arasa invatatoare, ca era tovarasul militian, ca era nu mai stiu cine, el ne era tata. tot poporul era format din tati, tot poporul era format din copiii cu un popor de tati. suprem, era ceausescu. apoi partidul, second. mai fraier…
noi nu aveam parinti. ei erau doar parinti naturali, atat, parintii ne erau ei, tovarasul si tovarasa, partidul, poporul.

sa revin la alegeri. ai mei, de dimineata, erau prezenti. nu ca nu ar fi putut sa se duca si dupa amiaza. nu. dar trebuia sa fie de dimineata. ca tot cartierul de fapt. coada. credeai ca se da ceva. se dadea libertate, daca nu stateai la coada si veneai mai pe seara, riscai libertatea asta. stiu cazul unui vecin de cartier, tatal unui coleg de scoala. nu s-a dus. ori bause, ori ii era lene, ori ii ura si credea ca asa le va arata lor. ori o fi injurat in fata blocului. nu stiu. cert e ca tipul nu s-a dus. apoi, colegul nostru a disparut. fara sa zica nimanui nimic. prietenii de la blocul respectivului ne-au spus ceva de o plecare brusca, ca a venit mama colegului cu un camion, au luat tot de prin casa si au plecat. unde, nici acum nu stiu. de fapt, nici nu mai tin minte cum il chema pe colegul respectiv. e foarte posibil sa se fi mutat in alt oras, fara legatura cu “alegerile”. dar de ce nu a spus nimanui nimic?…
era frumos de alegeri. bagau mai multe. daca aveai bani si timp, luai becuri. luai cafea. bagau si stafide. se dadea chiar o jumatate de kilogram. luai conserve de carne. 2. buneeee… luai pepsi. daca aveai sticle. toata romania avea sticle de pepsi. tone de sticle. ce s-o fi ales de ele?? luai orice ce se baga. ca alegerile tineau putin, ce luai iti tinea un an.

de alegeri ai mei votau. de alegeri eu faceam cele mai multe cozi. iar revin la cozi. orice student in anul 1 la psihologie imi spune clar ca am sechele. si am. cozile.

stateam la coada. oua. 30. buuun! alta data dadeau doar 20, sa ajunga. acum fiind alegeri, dadeau 30. veneam cu cartonul de acasa. la schimb. altfel nu iti dadeau. altii, dupa ce luau, puneau ouale in plase si plasau cartonul la vecinii ramasi la coada.

am luat oua. le duc acasa cu grija, le pun in frigder, pitesc cartonul. ce bucuroasa o sa fie mama cand o sa deschida frigiderul! nici nu ii spun, ii fac o surpriza! am luat OUA! 30!

cobor repede, o mai baga ceva. lumea adunata. vb de nu stiu ce meci. “tine-le mintea ocupata cu ceva, sa nu aiba loc in creier si de barfe contra socialismului”. vorbeau de meci. pensionarii. copiii se jucau. mai mult atenti la capatul strazii, daca se iveste masina. nu ca sa nu ne calce. nu. ca sa vedem primii si sa fugim la coada. inainte pensionarilor. aia in schimb aveau alt avantaj. stateau ciorchine aproape da barile alea nesuferite. o masina. mare. carneeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!

fugim. da-o drq de minge, sa aiba grija de ea altcineva. unu’ mai destept o arunca pe o terasa. nu ne-o ia nimeni de acolo. hai, la coada. baga carneeeeeeee!!!!!!!!

si baga. carneeeeeee cu os. congelata. pungi de maxim 1 kg. cate o punga de caciula. apucam. o duc acasa. au venit ai mei. mama e bucuroasa. i-am facut surpriza. tata ma intreaba daca mananc un ou ochi. normal ca mananc. eu l-am facut. eu l-am produs. eu l-am pus pe masa. e ou facut de mine. muncit de mine. normal ca mananc!

mancam toti oua. cu cartofi prajiti. paine de ieri. ca nu am luat azi. o sa ma duc la coada sa iau paine.

ce nu inteleg eu. ce nu imi aduc aminte. stiu sigur ca a fost o perioada in care nu stiu din ce motiv (banuiesc ca exporturi refuzate) a fost paine fara cartela. si totusi desi era paine destula, era si coada. nu stiu, bagau cate putina in transe dese, nu inteleg, dar era coada. nu mare, o chiftea de coada, 20-30 de persoane. 15-30 de minute, lejer…

o data, coada la portocale. iarna. ne-au dat drumul nou, vitelor, inauntru. se anunta ca nu mai sunt decat 10 lazi. calcul rapid, 50 de persoane. coada de 100, 100 si ceva. atunci, dansul. toti se imbulzesc. se sparg geamuri. o femeie lesina (la misto? sa apuce? sau real? oricum, i s-a dat, tipa a iesit din coada…). toti buluc, calcand in picioare cioburile geamului spart. frig, in dreptul ferestrei respective. in mijloc, unde eram eu, transpiram. am apucat si eu atunci. de multe ori nu, dar atunci am apucat. 4 portocale.

ma duc acasa cu ele. craciun, mama nu ma lasa sa mananc niciuna. ii spun ca oricum ii dau tatei la servici in pachetul pt copii 2 portocale, pot sa mananc una.

ma lasa. o desfac incet. o mananc incet. o mestec incet. sa simt cat mai mult timp gustul. ii ofer mamei. nu vrea. oare de ce nu ii plac mamei portocalele? raspunsul aveam sa il aflu dupa ani buni, dupa revolutie. ii plac! mult! atunci, nu ii “placeau”…

dupa ce mananc portocala, rod coaja aia alba din interior. nu are nici un gust, dar miroase a portocala.

de cate ori am povestit asta cuiva, mi-a ras in nas. hai ma, ca nu era chiar asa. ba da, era. era chiar asa. pentru mine a fost asa. eu povestesc cum a fost pentru mine.

am ajuns de la “alegeri” la “coada la portocale”

normal. orice subiect as deschide, normal ca il voi termina tot intr-o “coada”.

04 Mar 07 cozile.

normal. un subiect mare, banuiesc chiar ca o sa tot reeditez la el cu ce imi aduc aminte. cozile

coada la caiete. se dadeau 4 dictando, 4 de matematica. parca printr-a patra a fost coada la caiete. nu mai stiu exact.

coada la scobitori. bagau rar. a fost si o perioada cu rafturi intregi de scobitori. au fost si perioade cand luai scobitorile cu coada. ii luam lui tata, el folosea. tin minte ca ma bucuram ca o sa aiba tata scobitori.

coada la lapte si unt. descrisa intr-un post anterior. nu mai o dezvolt.

coada la oua. 20 sau 30, in functie de cata lume era. de fapt in functie de lenea vanzatoarelor. daca erau fara “sef”, dadeau 30, le era mai usor, luau cartonul gol (fara el nu iti dadeau) si ti-l dadeau pe cel plin. daca era seful, cred ca ala avea directive sa ajunga la cat mai multi. deci se dadeau 20. stateai la coada de iti venea rau. vanzatoarele, in afara de munca mai multa, erau si nemultumite ca trebuind sa mute ouale de pe un carton pe altul, mai nimereau sparte. care erau refuzate de catre cei de la coada. normal, daca erau printre primii. daca erau printre ultimii, abia mai “apucau”, nu mai faceau fente. la sfarsit, cei care nu mai apucasera, luau la pret ce e drept mai mic, luau ouale sparte. trebuia sa faci ceva cu ele in ziua respectiva sau urmatoarea, ca altfel se stricau.

coada la paine. zilnica si silnica. pe cartela sau la liber, depinde de ani. proaspata sau veche, depinde de alti factori. coada la paine insa nu a depins nicioadata de nimic. ea era mereu. coada la paine. la fel ca taxele americane. inevitabila si omniprezenta. coada la paine. portia zilnica de coada.

bonus saptamanal la portia zilnica la coada la paine. sau bilunar bonusul. coada la faina. 2 kg. sau 1. dar de obiecei 2. oricum, fara oua, fara lapte, ce naiba sa faci din faina aia? lipici, pentru scoala.

carneeeeeeeeeeee!!!

pe vremea aia nu am auzit pe nimeni sa spuna “a bagat carne”. nu. era o prelungire de multe e-uri: a bagat carneeeeeeee!!! de pui, cu tacamuri. de porc, cu oase. de vita, cu zgarciuri. sau pachet complet, un kg de vita plus un borcan de nu stiu ce drq, altfel nu iti dadeau. de obiecei un borcan plin de praf de bulion. luai, ce sa faci. luasei carneeeee, ce mai conta ca nu era 39,50 kg, ci 47, ca dadeai 7,50 pe un borcan cu bulion din care pastrai doar borcanul (luai un leu pe el). carneeeeeee!!!!

uleiul… pe buletin, in toti anii. pe buletinul meu aveam exact acolo unde se deschide, o pata mare de ulei. imi pare rau ca nu il mai am. era pata exact a degetului mare, infipt in buletin. exact unde se unesc paginile. vanzatoarea cu o mana scria si cu una imi tinea buletinul. apoi imi lua sticlele de 1 kg si se ducea la butoi. lua cu un polonic din butoi, turna in sticle. le luam incet, dar ferm, sa nu imi alunece. era ratia pe o luna, ar fi fost foarte rau daca imi scapau pe jos. ani de zile, ani intregi, buletinul meu incasa degetul ala plin de ulei undeva pe pagina unde era trecuta adresa. de-a lungul timpului s-a conturat asa frumos degetul mare pe paginile buletinului. era o pata mare, pierduta, ca un efect photoshop de umbrire. intinase uleiul. frumos, ce mai…

coada la ata. coada la ciorapi de dama. coada la lame de ras. coada la chibrituri chinezesti. coada la ciocolata. coada la malai. coada la cafea. coada la portocale. coada la banane. coada la nechezol. coada la otet. coada la orice vrei si nu vrei. coada la toate. coada – un mod de viata. coada – un mod de a gandi. coada…

04 Mar 07 filmele pe vremea …

el si ea. el, inginer agronom. ea invatatoare. nu se uitau unu’ la altu, nu le vin ganduri necurate. nici nu ar fi avut cum, la cum erau imbracati. tot filmul construiau socialismul. la tara, la canal, pe santier. si presedintele de cap, care stia el tot. si inginerul agronom, caruia i se spunea de la inceput “au venit si altii, dar au plecat”. intelectuali burghezi, care nu au rezistat. dar el, nascut dintr-un muncitor si o muncitoare, dupa ce a facut agronomia la seral, el e altfel. el va ramane. si ramane o ora jumate, benganind pe campuri. si avand grija sa creasca porumbu’. si ea, invatatoarea, preda la scoala, in fata unei clase pline (normal, erau filmari, altfel dadeai cu tunu in scolile de la sate sa strangi 1 copil – 2). si aia invatau. in mare parte invatau de stefan cel mare si mihai cel mare. si decebal cel mare si burebista cel mare. matematica da-o drq. cel mare e la ordinea zilei. si seara. inginerul agronom, dupa ce a haladuit-o toata ziua pe campuri, seara, el, fiind tanar si neam de muncitori, era mai in forma ca de dimineata. vb cu invatatoarea. ii spunea aleia unde drq duce socialismul. aia dadea din cap. da, da, inteleg. intelegea pa drq, da’ era plin de securisti la filmari, de la regizori la portari. deci trebuia sa dea din cap: da, intelg. ce frumoooossss o sa fie…. ii invat si eu pe copilasi maine. pa drq, plecau aia cu camera de filmat, plecau securistii, se ducea in spatele cap-ului cu presedintele, sau daca ala era plecat la “muicipiu”, cu paznicul. sau inginerul veterinar. sau cine mai era pe acolo. copilasii, in tarana, pe ulita. oricum ei or sa devina strungari. la ce le tre’ matematica?…

el termina liceul. tatal burghez il roaga sa dea la facultate. el nu si nu. ma duc la canal. si se ducea. si acolo gasea pe unu’ de facea misto de el: “adu o galeata de curent”. dar el, proaspatul absolvent, stia. cunostea. era juma’ de intelectual, avea liceul. si spunea frumos “220 sau 380?”. la care seful de santier isi dadea seama ce capacitate e respectivul, si il punea sofer pe basculanta. si o ora jumate ala mergea cu basculanta. plina. daca tot erau filmari, macar sa fi fost si utile. cara drq ala bolovani o ora si jumatate. 90 de minute de carat bolovani. si la sfarsit se intoarce acasa si spune: ma duc la facultate nu sa invat, sa fiu inginer, sa fiu (ptiu’ drace) intelectual, ci sa invat si sa ma intorc pe santier, ca ai spor daca esti sofer de basculanta si ai si o diploma. schimbi altfel roata aia de camion de 100 kile, inveti la facultate ce e aia o parghie de gradul 2. noroc drq ca filmu asta l-am vazut prin 87-88, in mod clar ca pe ala l-a prins revolutia la facultate, si nu s-a mai dus la canal.

…

04 Mar 07 practica agricola

7. scularea. imbracarea in haine naspa, ca pentru agricultura. la 7 jumate plecam din fata scolii!
7 si 20 – prezent in fata scolii. autobuze – la ochi. veneau pe la 9-10. ii durea la basca lor de soferi de noi.

oare azi unde ne duce? la prune… naspa… trebuiau luate cu “pruina” pe ele, erau pt export! pruina era un fel de jeg albicios. le luam de codita, incettttt… sa nu zgariem pruina…. puneam in ladita… duceam ladita. usor, sa nu se loveasca prunele de ladita si sa li se ia pruina… 17, striga aia cu pixu si caietu. te iei de ea. 18. poate tine… ii placea de tine, era singurul loc in toata era comunista unde putea sa ti-o arate. punea 18. erai fericit. zambeai. infantil. te place aia de la b si ti-a trecut o ladita in plus. esti bun, acum stai in pom degeaba o juma de ora. oricum, nu trebuia sa faci 20 primul. te si luau aia la ochi “uite tovarase ca se poate, de maine sa faca 25 de caciula”, nu dadea bine deci la comunitate, si in plus erai trimis sa ajuti pe altii. de ce? pai… NU se pleca acasa pana nu facusera toti 20 de ladite. simplu. drq de ladite si de prune si de pruina. stateam in pom. stateam ca prostu, stateam sa nu fac 20, sa nu ma duc si la altii sa le fac. stateam sa imi salvez energia. nimeni nu mi-ar fi putut-o pune la loc. nu ar fi avut cu ce. acasa mancare fara calorii. cartofi. carne nu mai era, ca fiind in practica, drq mai statea la cozi. ai mei munceau mult, veneau acasa pe la 4-5. cozile erau terminate de la 2…

stateam in pom si mancam prune. cu tot cu pruina, sa vad si eu ce simt aia “de la export” cand le mananca asa. simteam ceva naspa, dar mancam asa, ca sa nu manac ca tot romanul proletar, ci ca aia de afara. cred ca de fapt de atunci si din cauza ca “pt export” insemna un fel de “pt zei” noi am asociat ce e in afara romaniei cu ceva extraordinar de bun, de nici dupa 15 ani nu avem incredere in ce se face la noi. nu zic acum ca trebuie cumparat TOT ce scrie pe el “produs in romania”, dar zic ca poate merita sa ne gandim macar o secunda daca intr-adevar nu ne inspira incredere produsul respectiv sau e doar o trauma a trecutului, ca tot ce pt afara si venind din afara e mai bun. o sa mai gandesc la asta…

la ora 5 termina si ultimul 20 de ladite. acum circul. cautatul prunelor cu sau fara pruina in genti. toti copiii isi doreau ca dupa o zi de munca sa duca acasa 2-3-4 prune. la parinti. era munca lor. facusera si ei ceva, doreau sa isi bucure parintii cu ce facusera. culesesera 20 de ladite, toate cu prune cu pruina, duceau si ei acasa 3-4 prune. fara pruina, normal. d’alea comuniste, fara pruina. pitite prin genti. scofalcite. era munca lor dupa o zi. vroiau sa o duca acasa, la parintii care veneau tot dupa o zi de munca. si la fel ca si lor, sistemul lua tot. noua prunele, parintilor rasplata muncii. ei veneau cu mana goala, noi la fel. ne strangeam la lumanare seara si barfeam pe profesorul de ed. fizica. ala a fost azi cel care a controlat, si a controlat la sange. normal, era burlac. nu avea copii. profesorii cu copii erau mai ingaduitori. stiau ce e in sufletele noastre, stiau dorinta noastra de a-i ajuta pe parinti cum putem si noi. aduceam acasa 3-4 prune. imi dau lacrimile cand imi amintesc. nenorociti, nenororciti oameni. duceam acasa 3-4 prune. atat. nu. nu le duceam. le varsam intr-o galeata langa autobuz. si priveam cum din ea isi alege profesorul de educatie fizica prune intr-o plasa. si urca cu ea in masina. si se uita superior la noi. ranjind. neam de militian banuiesc. ca numai ala putea sa aiba zambetul ala cretin pe fata stiind ca face un lucru rau…

a doua zi. struguri. 20 de galeti. bine ca nu suntem la porumb azi. 20 de tarne ar fi fost acolo. eh, 20 de galeti, mai mari, da’ strugurii astia merg aruncati si de la 1 m, ca nu au pruina. si in plus, printre randuri, putem sta sa jucam carti pe “facutelea” galeti de struguri. intr-o zi tin minte am stat toata ziua degeaba, noroc porcesc pe mine, iar la sfarsit altii imi facusera cele 20 de galeti. in alte zile, am facut si eu cate 25-26-27…

auzi… a vazut ionel/gigel/costel pe randul lui la capat “ţâţa vacii”. lasam galetile, lasam tot, mergem pe randul respectiv. gasim. luam 2-3-4 corchini. unul pt noi. unul pentru acasa. unul la schimb cu o galeata de struguri. sa recompensam cumva timpul pierdut. buna afacere. al nostru il mancam pe drum. plin de tarana, cald, dar e rasplata noastra dupa 10 galeti de struguri, o meritam, o savuram. strugurele de dat la schimb. il dam. primim galeata. o ducem si in trecere cerem voie tovarasei sa luam sticla de apa. e abia 10 dimineata dar varsam toata apa sa punem in sticla, bob cu bob, strugurele pentru acasa. toata ziua macam niste struguri jegosi si imputiti si mucegaiti, sa ne potoleasca setea. dar nu ne pasa. o sa ducem acasa aproape 40 de boabe de strugure “tata vacii”. o sa le ducem parintilor. suntem fericiti. avem motiv. tovarasu’ ala de sport nu e azi cu noi. stim sigur ca o sa trecem de vama. si trecem. acasa constatam ca boabele sunt storcite intre ele. aruncam totul la gunoi, dar primim privirea de recunostinta de la parinti, privire care ne spune ca ei au inteles. au inteles ca in felul nostru am incercat sa facem si noi ceva. iesim fericiti afara. maine a alta zi.

normal. azi ploua. si normal, cum nici o nenorocire nu vine singura, azi mergem la porumb. azi vine vicele in inspectie si trebuie sa fie totul ok.

la porumb, ne dau aia seceri. ce conteaza ca unul de la scoala x si-a taiat mana? prost. noi suntem atenti! tinem minte campul. acum 2 saptamani am culesc porumbul aici. acum taiem cocenii. vine vicele azi. nu se stie la ce ora… primim incuviintarea sa mancam pe rand, printre porumbi, ca daca vine vicele, sa nu ne vada ca stam. mancam pe furis, aproape nici noi pe noi insine nu dorim sa ne vedem mancand, sa pacatuim sa nu muncim, ca nu taiem coceni pentru a duce romania pe culmile socialismului. vine vicele. se uita din masina. pleaca. ploua, drq, doar nu o sa coboare din masina. copiii rasufla usurati, am trecut cu bine de inspectie, chiar daca nu terminam randul, plecam acasa. o colega alearga si se impiedica. cade peste restul unui cocean, ce iese din pamant ca o teapa. cade in el, exact intre picioare. urlete, tipete, sange. tovarasii si tovarasele – toti sunt debusolati. cheama salvarea. pe noi ne imbarca repede sa plecam. plecam. nu stiu ce s-a mai ales de tipa respectiva, era de la alta scoala. acasa ne miram de ce plange mama cand ii povestesc. noua nu ni s-a intamplat nimic, mama!… degeaba, mama tot plange… si noi nu intelegm de ce…

cum sa nu il regret eu pe ceausescu?….

04 Mar 07 olimpiada la mate

ieri tovarasa de biologie ne-a aratat in manual cate calorii sunt intr-o suta de grame de carne, cate sunt intr-o suta de grame de cascaval… ne-a pus sa scriem pe o foaie ce dorim noi din alimentele de acolo si sa ne calculam caloriile, nu trebuia sa depasim nu mai stiu ce cifra, cred ca 1000, parca. toti, absolut toti, am pus cascaval. unt. lapte. 700. gem nu, ca de ala mancam, stiam cum e. punem branza. 1100. mult. radem 150g de branza. 950. acceptabil. ne mandrim unii la altii cu ce mancam noi. pe hartie. acasa toti mancam la fel. paine cu unt, daca era luni sau marti sau miercuri (duminica se dadea untul, pachet mic – cred ca era de 100g…) si margarina daca era in restul saptamanii. asa, si cu gem. facut in casa. cu zaharul strans tot anul…

asta a fost ieri. azi mananc normal, paine cu margarina. e vineri. lasa ca duminica ma duc la 5 si iau unt. bun gemul. cam acrisor, dar asa pare ceaiul mai dulce.

scoala. ne aliniem frumos. pe clase. pe randuri. pe inaltimi. cantam. trei culooori cunooosc pe lumeeeee… directorul e incantat, vb cu tovarasa de engleza. intram in clase, unul pune fata de catedra, altul sterge tabla. noi ne uitam la ei si radem. apare profesorul de matematica. nu e tovaras. e un domn. a fost mereu un domn. ne-a invatat matematica. nu am auzit altceva de la el. nu cum trebuie sa ne fie cravata la gat. nu cum trebuie lipita eticheta pe caiet. nu cum trebuie copertata cartea, sa tina x generatii. si stiu ca datorita lui (banuiesc si a relatiilor lui) matematica a fost singura materie la care am avut manuale noi in fiecare an. la restul, cum se nimerea. noi, vechi…

dupa matematica – desen. un descreierat, bun ca profesor, extraordinar de prost ca pedagog. de luni intregi se tine de mine sa ma tund 0. am sarit gardul scolii. nici in africa nu primeam pedeapsa asta pentru asa ceva. aici se poate. directorul nu e de acord, am luat locul 1 pe municipiu la mate, nu se cade cum ar veni sa ma duc chel la olimpiada pe judet. tovarasul de desen abia asteapta duminica, sa ma duc naiba la etapa pe judet, sa ma vada tuns apoi. desen tehnic. nu are ce-mi face. visez noaptea piramide, prisme, sfere. iau un 10 cu mentiunea pe carnet “sa vina parintii”. mentiuni am asa si pe caietele de scoala, si pe carti. are puterea sa o faca, o face. imi mazgaleste toate caietele cu mesajul lui stupid. problema lui… cred ca ar fi fost fericit sa traisca in anul 2007 sa isi fac un blog, cu post-uri “sa vina parintii la scoala…”
duminica.
4.30 ma scol. imi place sa mai stau 5 minute. tata imi zice (saracul… parca il vad…) “lasa-l incolo de unt”. nu. nu ma duc doar pentru mine. ma duc si pentru sora mea. si pentru ei. sunt stalp al casei. tata se bucura cu un ochi. cu altul plange. ma duc. 20 de persoane si a abia 5? astia nu au somn??? aaa.. stai ca uita-i ca acum vin… au lasat plasele “cu sticle” de aseara? si le-a pazit un vecin? si din 20 s-au facut 40? cui sa zic… tac… urasc si mai mult tot ce e in jur, tot ce nu inseamna mama, tata sau sora. ii urasc. tac. ii urasc in mine. tac. vine masina. nu e nea grigore, daca era el, ma lasa sa-l ajut la descarcat si imi dadea prin “fata”, cu acordul intregii cozi, ca datorita ajutorului meu castiga 10 minute. eu iau intr-un minut, deci ei castiga 9. li se pare buna afacerea. numai ca in duminica asta nu e nea grigore. aia e… la 7.40 ajung acasa. noroc ca stau aproape. asa l-am si cunoscut pe nea grigore, intr-o seara. adusese marfa pentru a doua zi si eu eram inca pe afara… norocul meu, atunci mi-a dat un pachet mic de unt, fara bani. era parca 5 lei 50. nici nu conta de fapt, era UNT. ajung acasa. pun unt subtire pe felie. dupa 20 de ani, tot asa pun untul. multa paine, putin unt. daca pun mult, mi-e greata de atat grasime. paine multa, unt putin. de fapt, dupa 15 ani in care pot pune cat doresc si ce doresc pe paine, nu o fac. tai felie groasa de paine (in casa se taie 2 tipuri de felii: subtiri, pentru toti, si groase, pt mine) si pun putin unt/branza topita/icre/pate etc. asa, o idee. sa ma insel vizual si gustativ ca e ceva pe paine. in diminetile mele bune, infometate, ajung sa mananc la 4 felii groase de paine aproape o patrime de cutie de pate. enorm! risipa de pate!
mama era trezita si ma intreaba la ce ora e olimpiada. la 9 ii zic. daca iau premiu si de data asta, ma duce iar la cofetaria aia cu ecleruri bune. sunt destul de obosit. eh, trece. ma duc, poate o vad si pe tipa aia pe care am vazut-o la faza pe muncipiu. e acolo si e in sala mea. imi place, dar normal, imi place de ea in mod sovietic, tovaraseste, discutam de cum se rezolva problema nr. 12 din gazeta. nu mai sta in spatele meu de data asta, sta undeva in fata. termin repede. una nu stiu sa o fac. acasa am facut-o a doua zi in fix 10 minute. acolo, o ora, nu mi-a iesit. cred ca pusesem totusi prea putin unt pe paine si aveam prea putine grasimi sa ard. drq stie. plec. pe tipa care mi-a placut aveam sa o mai vad dupa 3-4 ani. in liceu…