Adi Stan

Conform unui studiu al MCTI, in care au fost supuse analizei peste 600 de magazine online din .ro, redau tabelul in care se arata distributia pe orase a magazinelor (478 de magazine din cele peste 630, evident deci doar cele caror au putut fi identificata resedinta in paginile de contact)

Bucurestiul conduce detasat, cu mai mult de jumatate din magazinele online. Si, conform aceluiasi studiu, “30% din judetele din Romania nu au nici macar un comerciant care sa fie interesat in afacerile pe Internet. Alte 30% din judetele din Romania au sub 3 antreprenori”.

Normal, judetul Arges mi-a atras atentia. Undeva pe pozitia 11, cu 5 magazine online. Pitesti-ul a fost de sute de ani oras de targoveti, a fost si este un important nod comercial si sincer, la cat de buni “comersanti” ii stiu pe argeseni, m-as fi asteptat la mai multe magazine online argesene. Pe de alta parte, cunosc extrem de bine si potentialii clienti - “patroni” de magazine online. Si imi dau seama ca cifra e reala, imi dau seama ca acesta este locul Argesului (undeva in prima jumate, dar nu in TOP10).

Sa vedem ce aduce 2007 in Arges in acest domeniu. Astept Argesul in TOP10.

Unul din pricipalele motive pentru care in continuare folosesc Firefox (desi si IE7, prin sistemul de tab-uri, are un icon pe desktop, fata de IE6, care nu avea ce cauta…), revin, unul din pricipalele motive este existenta plugin-ului HTML validator, plugin ce imi arata erorile W3C de pe paginile vizitate.

Sunt un adept al codului html valid W3C. Tuturor programatorilor din firma le-am instalat acest plug-in. Tuturor programatorilor din firma le-am cerut sa nu vad decat “verde”, sa vad “0 errors/0 warnings”. Inclusiv in sectiunea de administrare a site-urilor, unde s-ar putea spune ca nu conteaza daca ce este acolo este valid W3C sau nu, ci conteaza ca respectiva zona sa isi faca treaba. Oare?

Ma uit pe site-urile romanesti. Gem de erori, sa nu mai zic de atentionari (chiar sute-mii de atentionari vad pe unele site-uri).

Stau si ma intreb: oare capacitatea romanului de a “lega cu sarma” a condus la aceasta lehamite vis-a-vis de validarea codului html produs? Am dezvoltat la DWD o solutie de comert electronic, singura de pe piata care este valida W3C. Si sunt mandru de realizarile echipei de programatori, si sunt mandru de Hermes si din acest punct de vedere.

De-a lungul timpului am studiat mai multe site-uri romanesti, atat partea de vizual, cat si partea de admin. Trecand peste bunul design al partii de vizual si lipsa desginului in partea de admin (de parca zona de admin face parte din alt site, e a altcuiva, nu e a aceluiasi client…), am observat deci totala lipsa de interes in a da clientului un site valid W3C. Clientul habar n-are ce “e aia”, asa ca de ce sa muncim noi in plus, oricum clientul nu are acel plugin de spunea Adi mai sus de el, oricum nu stie de validare, muncim noi mai putin, rezulta profit mai mare. De acord. Pe termen scurt. Dar pe termen lung, in momentul in care clientii or sa ceara puritate W3c a site-urilor lor, iar voi, firme de development, aveti in portofoliu numai site-uri invalide, ce faceti?? Reluati munca de ani de zile, refacand site-urile din portofoliu? Nu… Si ce se va intampla cu clientul? Va pleca. Unde? La o firma ce ii ofera asa ceva (DWD este una dintre ele).

Priviti in viitor, priviti tot ce faceti ca pe o investitie in anii urmatori. Dureza inca x ore sa retreceti un site prin prisma validatorului? La yy euro / ora, inseamna o pierdere de zzz Euro? Nu. Inseamna ca e o investitie de zzz Euro in viitorul firmei.

Validati-va produsele inainte de a le preda clientilor. Validati-va astfel pe voi insiva. Validati-va viitorul.

Nu sunt neaparat numai din trecut. Trecut, prezent si viitor. Fapte si dorinte. Vise.
1. Imi iubesc sotia. Imi iubesc copii. Da, culmea! Si sotia! :)
2. Am foarte multe traume din perioada 1980-1989. Traume peste care, desi le constientizez, desi incerc sa le indepartez, revin in viata de zi cu zi. Patetic, nu? Dar le am…
3. As vrea sa vad Piramidele. Intotdeauna am fost fascinat de Egiptul antic.
4. Cred in proiectul comemorare.ro. Se pare ca sunt singurul care crede in el. Si sunt sigur ca va fi viabil, si sunt sigur ca va avea succes. Se pare ca sunt singurul care are siguranta asta. Ramane de vazut…
5. As vrea sa traiesc intr-o lume in care un individ cu handicap sa nu fie privit ca un paria. Sora mea este o persoana cu un handicap. Si a reusit in viata mai mult decat foarte multe milioane de persoane “normale”. O admir, are mult mai multa ambitie ca mine. Dar revenind, as vrea sa traiesc intr-o lume in care prostia (= handicap la nivelul organului numit creier) sa nu mai fie adulata (”ce bine le zice minune”, “ce frumos fato”, “da ba, da’ si guta le zice bine” etc.) iar incapacitatea de a ajunge intr-un anumit loc in societate datorata unui alt handicap (la alte organe: ureche, ochi, picior etc.) este privita ca o vina. As vrea ca sora mea sa auda.

Preluata de aici:

“Tot ce pare sigur si complet la un moment dat se dovedeste pana la urma amagitor si trecator.
In aceste conditii se poate enunta o lege universala perena care sa indice firmelor calea cresterii continue ?
Ex-primarul New York-ului, Michael Bloomberg, si Bill Simon, fost secretar al Trezoreriei SUA, au raspuns DA in cursul unui interviu si au condus la creionarea unei ecuatii ce straluceste prin simplitate:
CC = C + A + M adica,
CC = Cresterea Continua a businessului
este ce se poate obtine prin efectul cumulat a trei preocupari obsedante ale managementului:
C = de Capturare a clientului
A = de Amplificare a relatiilor cu acesta si
M = de Mentinere a relatiilor PE VIATA.”

O scriu pe ecranul telefonului mobil, sa o vad de fiecare data cand ma suna un client si am tendinta sa zic “ii dau eu telefon mai incolo/sa-mi dea email/”nu il aud”/”l-am uitat in masina” etc. O scriu mare pe ecran. CC=C+A+M. Cu rosu.

Citeam pe Manafu urmatoarea povestioara:
“News: A plecat Bill Gates
In celebra patiserie a pasajului din Piata Victoriei, un domn de > 60 de ani comenta cu o vanzatoare:
“Si ce!? Si ce daca a venit?!”, zice batranelul.
“Pai e cel mai bogat om din lume”, il incuraja vanzatoarea.
” Si ce daca a venit! Ne da noua ceva? Da la cineva ceva?… A venit sa ia!”, a replicat domnul.”

Si dupa, o gramada de comentarii, mai mult sau mai putin comentabile, la randul lor.

Acum, ar fi de analizat doua aspecte: pre si postrevolutionare.

Pre revolutionare: folosirea obsesiva a verbului a da in limbajul zilnic: “ce se da aici”, “s-au dat portocale la colt”, “mai ajunge sa se dea si aici in spate”, “se da pe cota (ratie, cartela etc.) sau la se da la liber”.
Singurul scop al romanului era sa fie acolo unde se “dadea” ceva. Lame de ras, scobitori, 1 l de ulei, 1 kg de zahar, o paine, 3 portocale scofalcite, cincinalele banane, soia impachetata sub forma cilindrica de salam, nechezol, 1 pachetel de unt. Nimic nu era normal sa fie. Totul trebuia “sa se dea”. Iar cetateanul, constient ca rolul lui in viata e sa fie prezent acolo “unde se da ceva”, nici nu concepe acum, dupa aproape 20 de ani, ca “aici nu se da nimic”.
Post revolutionare: “nu ne vindem tara”. Normal, o dam pe degeaba. Dar nu noi, boborul, ci ei, “Alesii”. Boborul percepe deci doar ca el, “strainul”, doar ia. Nu da. Ia. Si deci logica pune un semn de egal intre “capitalistul imperialist antiroman” si “a lua” ( ≠ “a da” ).

Deci eu nu vad nimic ciudat in gandirea batranelului. 50 de ani de Dej si Ceausescu si-au pus amprenta adanc in neuronii omului. Restul de pana la “> 60″, cei postervolutionari deci, au fost trecuti de batranel incercuind cu rosu, intr-un calendar pe 5 ani, cele 2 zile in care i s-a marit pensia. 50 de ani a intrebat “ce se da”, inca 20 a intrebat “cand se mai da (ceva la pensie)”. Traieste prin a vrea sa i se dea. Gandeste prin prisma “trebuie sa imi dea”. Cine? Cand? Unde? Au fost mereu necunoscute pentru el. Si asa or sa ramana pana la groapa. Niste necunoscute.

Nu-l huliti pe batran. Nu-l ironizati. Nu aveti dreptul. Nu avem dreptul. E un biet sarman ce toata viata lui a trait doar ca sa spere ca cineva “ii da”. E trist…