Adi Stan

…eroii lui Alexandre Dumas aveau in continuare incredere in prietenia lor;

Acum 20 de ani, in Romania, nu puteai avea incredere in nimeni, oricine putea fi “securist”, fiind destul de raspandite cazurile in care sotia isi “turna” sotul, copilul > parintele, preotul > enoriasul, dascalul > elevul etc. A rezultat o neincredere generaliza intr-o a doua natura, o duplicitate continua a ceea ce gandesti de fapt si ceea ce spui, ceea ce a condus intr-o mare masura la un egocentism ce depaseste cu mult normalul (de aici poate si obsesia nationala pentru  manelele in care toata lumea ti-e “dusman”)

Dupa 20 de ani, neincrederea in cel de langa tine este omniprezenta, si ma face sa visez la dialogurile din filmele americane in care doi oameni isi pot spune ceea ce gandesc, fara retineri; am marele noroc cu o familie si cativa prieteni buni cu care pot sa fiu deschis, si cred ca ei sunt cea mai valoroasa “avere” in aceasta unica viata. Si numai gandul ca acesti oameni exista si sunt o parte din mine, ma face sa zambesc si sa ma bucur de ei.

Sunt curios cati din cititorii mei pot spune daca au oameni  in jurul lor cu care pot avea o discutie sincera, pe orice subiect, si cati din cititorii mei trec in dreptul numarului respectiv de persoane o cifra mai mare de 5. Eu trec un 8.