11 Apr 07 “a plati sau a nu plati”

Client. Recomandat. Presupunere, eronata de altfel, ca e OK.

Site. Un semi-comert electronic, facut strict dupa “specificatiile” clientului. Si ele eronate, la randul lor.

Plata. Fara. Pentru moment.

Un episod cred ca trait de foarte multi, ca deh… “asa e-n tenis”…

Sunt adeptul “specializarii”. Ma duc la doctor cand ma doare ceva, nu iau vreo pastila “ca asa stiu eu ca “e mai bine”. Se strica ceva la masina? Ma duc la mecanic, nu ma las pe mana unui vecin “care stie el, ca lucreaza la uzina etc”. Si acolo, ascult ce zice doctorul, am incredere in mecanic, ca aia au facut o viata, aia stiu ei cei mai bine sa faca.

La fel, am pretentia ca ai mei clienti sa asculte de ce le zic. 80% asculta (iar eternul 80%-20%….). 20% nu. In astia 20% se incadreaza si respectivul client amintit mai sus. El stie cel mai bine, si, batand palma, avand deci “gentlmen’s agreement” cu respectivul, faci cum zice el, ca de acolo incasezi factura.

Si treci peste toate, pui programatorii, si ei uimiti la randul lor, sa faca totul cum nu au mai facut pana acum, incercand sa respecti “clientul nostru, stapanul nostru”. Dar cand acel client nu plateste… oare mai trebuie sa fie “stapan”?

Societatea romaneasca actuala, la nivel de “a face afaceri”, mai are mult de recuperat. Cei care nu vor reusi sa recupereze se vor trezi in procentul de 70%-80% din firme ce vor da faliment, cum s-a intamplat in Polonia dupa integrarea lor in UE. Si la noi va fi la fel, iar cei care vor ramane vor fi cei care au “cuvant”. “Cuvant de onoare”. Onoare.

Platindu-ne datoriile, de fapt platim pozitia intre ceilalti 20%-30%, intre cei care vor rezista intr-un mediu de afaceri onest.

Azi v-ati platit datoriile?